Amalia Enache a avut parte de o experiență ciudată în timp se pregătea să ajungă în cadrul emisiunii „La Măruță”. Totul s-a întâmplat când s-a oprit să alimenteze mașina într-o benzinărie, iar un străin a făcut un gest care a impresionat-o.
Prezentatoarea Știrilor Pro TV, Amalia Enache, a fost invitată în cadrul emisiunii „La Măruță”, zilele trecute, într-una dintre edițiile prezentate de Adela Popescu. Cea din urmă i-a ținut locul cât timp a durat recuperarea lui Cătălin Măruță. Acesta a terminat procesul de recuperare după intervenția de la picior, iar de astăzi a revenit la cârma emisiunii. Între timp, Adela s-a ocupat de emisiune, iar într-una dintre edițiile pe care a trebuit să le modereze, aceasta a avut-o ca invitată pe Amalia Enache.
După ce a ajuns în platou, Amalia a ținut morțiș să povestească ce a pățit înainte de a ajunge la emisiune.
Cu câteva minute înainte de a ajunge la emisiune, știrista s-a oprit să alimenteze mașina cu benzină. Doar că, în momentul în care a vrut să plătească, nu mergea POS-ul. Nici bani cash nu avea destui. Un domn a vrut să-i dea o mână de ajutor, așa că i-a plătit diferența de 7 lei. Vedeta de la Pro TV a fost atât de impresionată de gestul bărbatului respectiv, încât a ținut să-i mulțumească chiar în timp ce era în direct.
„Înainte să vorbim despre orice altceva, eu trebuie să îi mulțumesc domnului Dănuț. Eu, înainte să vin la emisiune, m-am gândit să bag benzină. Am băgat benzină, era traficul…nu vrei să știi cum e afară, ești de mult timp în emisiune. În întârziere, am băgat benzină, când să plătesc, cu cardul, ca în zilele noastre, nu a mers. A restartat doamna o dată, de două ori, a venit șeful, a restartat calculatorul, nu mergea și nu mergea și noi nu ajungeam la tine la emisiune.
Aveam bani cash, dar îmi mai lipseau 7 lei. Și cineva de la coadă, se făcuse o coadă în spate, și eu am zis: «Îmi pare rău, trebuie să plec», nu am zis la Măruță, cu Popeasca, și domnul Dănuț de la coadă mi-a dat 7 lei ca să pot achita. Pur și simplu! Mulțumiri pentru cei 7 lei!”, a declarat Amalia Enache, în cadrul emisiunii „La Măruță”.